Apa în calitate de agent natural provoacă probleme serioase la construcţiile inginereşti. Simpla prezenţă a ei este dăunătoare indiferent de stare fizică: lichid, solid respectiv de vapori…
Apa lichidă îşi caută zona de minimă rezistenţă pătrunzând chiar şi în cavităţile capilare, cea care îngheaţă macină, distruge mecanic, iar cea sub formă de suspensii în aer numită vapori de apă este nesănătoasă organismului uman, facilitând printre multe altele apariţia şi dezvoltarea igrasiei.
Trebuie menţionat faptul că 95 % din toate problemele ce pot apărea la o construcţie într- un fel sau altul au legătură cu apa.
În concluzie putem spune că trebuie să ne protejăm de ea prin soluţii eficiente şi sigure pentru durată.
Avem certitudinea că acest blog va reuşi să ajute oamenii interesaţi. Noi la rândul nostru ne străduim şi ne vom strădui pentru găsirea răspunsului cât se poate de optim…
Printre altele o să revenim în curănd cu mici studii de caz vizând probleme şi soluţii legate de domeniul lucrărilor de hidroizolaţii, hidroprotecţiilor, impermeabilizărilor, izolărilor termice pentru cei interesaţi mai profund de domeniu.
Îţi dorim comunicare eficientă şi răsfoire cu succes printre paginile blogului în calea adesea urmărită de noi toţi pentru găsirea soluţiei corecte prin depistarea secretelor şi ideilor de milioane!
Echipa Prelasti România
Comentează, sugerează, întreabă , consultă!